Un cartier care poartă numele unei minorități sosite acum sute de ani în urbea Bucureștilor este în sine o dovadă a toleranței pe care locuitorii acesteia au arătat-o îndeobște străinilor, care și-au putut întemeia aici familii, au oferit valori României și s-au adunat în lăcașul de cult al comunității. Însă Cartierul Armenesc nu este numai al armenilor. Aici se regăsesc amintiri despre viața burgheză, tihnită, a uneia dintre primele femei arhitect române, despre întâlnirile care musteau de inteligență din casa unuia dintre cei mai importanți gânditori ai veacului trecut, imobilul cu arhitectură unică ce a fost folosit drept inspirație într-o carte care a făcut recent valuri pe piață, istorii cu blazon ale unora dintre cele mai ilustre familii boierești române, gesturi pe cât de șocante, pe atât de originale ale unui geniu al muzicii ori biserica în care a slujit și le-a fost alături oamenilor o viață întreagă unul dintre marii duhovnici ai Ortodoxiei. Toate acestea vă invităm să le descoperiți în cel de-al treilea tur din seria „Istorii personale din cartierele Bucureștiului”, organizat în colaborare cu Milka.
DETALII EVENIMENT
Întâlnire: 08.03.2025, ora 11:45, Bld. Carol I Nr. 43 (Biserica Armenească)
Începere: ora 12:00
Durată: aprox 2-3 ore
COSTURI
- Costul evenimentului: 150 lei/persoană
- Elevii au gratuitate, cu obligativitatea de a fi însoțiți de minim 1 adult fiecare elev.
- Studenții și pensionarii primesc 50% reducere.
Abonamentele NU asigură accesul la acest tur.
Locurile sunt limitate.
- Date personale de tipul nume, prenume, adresă de email vor fi necesare pentru emiterea facturilor.
- Vă recomandăm să aveți la dvs: apă, ceva de ronțăit, îmbrăcăminte/încălțăminte adecvată temperaturilor din ziua respectivă și soluții anti-țânțari.
- Evenimentul este fotografiat. Prin înscrierea și prezența la acest eveniment sunteți automat de acord cu folosirea materialelor foto în scopul viitoarelor promovări pe rețelele de social media.
ATENȚIE!
Vă rugăm ca înscrierile să se facă doar prin intermediul platformei online.
Se pot achiziționa doar bilete dintr-o anumită categorie (adult/student/elev) per plată.
Dacă, de exemplu, veniți 1 adult și 1 student, va trebui să faceți două plăți separate.
Vă rugăm ca înainte de a face achiziția, să citiți Termenii și Condițiile, precum și Politica de confidențialitate.
Înscrierile elevilor, deoarece nu generează costuri, elevii beneficiind de gratuitate, nu sunt însoțite și de factura primită pe mail. Pentru aceste înscrieri, mesajul de succes primit la finalizarea pașilor, precum și scăderea locurilor disponibile sunt indicatorii ce trebuie urmăriți pentru confirmarea înscrierii.
În momentul sosirii la locație, este suficientă menționarea numelui de pe care a fost făcută plata/rezervarea.
Pentru mai multe detalii ne puteți contacta alegând una dintre aceste opțiuni:
- prin mesaj privat pe pagina oficială Damian Anfile:
https://www.facebook.com/profile.php?id=100086515804718
- pe profilul oficial de Instagram: https://instagram.com/damiananfile?igshid=MzRlODBiNWFlZA==
- pe e-mail: [email protected]
- la numărul de telefon: 0792 326 426 (0792 DAMIAN)
Bilete Totale:
50
Bilete Disponibile:
0